Ce a adus broderia manuală bun în viața mea
Bine te-am regăsit!
Ți-am povestit în mai multe rânduri că viața mea s-a schimbat radical în urmă cu 4 ani de zile. De la angajată într-o corporație multinațională cu o viață foarte activă și cu un salariu foarte bun m-am trezit casnică cu o viața foarte liniștită și fără o sursă de venit sigură.
Le acel moment, pentru mine această schimbare a fost o cădere bruscă în depresie pentru că nu era o schimbare pe care o alesesem eu, pe care să mi-o asum și pe care sa mi-o integrez.
Însă acum, privind în urmă, îi mulțumesc universului pentru că mi-a dăruit acest cadou! A fost cel mai bun lucru pe care viața mi l-a dat!
Vreau să îți prezint pe scurt lucrurile bune care s-au întâmplat în viața mea de când am devenit antreprenor și am făcut din broderia manuală o carieră:
Sunt propriul meu șef și am dezvoltat un business online din pasiunea mea pentru broderia manuală
Îmi câștig banii fără să simt că muncesc, pentru că broderia este pasiunea mea, este ceea ce îmi aduce bucurie, împlinire și entuziasm, iar asta face ca munca să îmi pară ușoară, iar timpul trece într-un mod plăcut.
Pot avea grijă de copiii mei, mă pot ocupa personal de creșterea și educația lor. Știu unde sunt și ce fac, rezolv în stilul meu micile conflicte de zi cu zi dintre ei sau cu alți copii, sunt atentă la trăirile și emoțiile lor, și nu mai trebuie să apelez la alte persoane să facă asta în locul meu. Iar ei sunt mai fericiți pentru că nu mai trebuie să meargă la afterschool; după școala vin acasă și își văd de ce au de făcut din mediul lor, în ritmul lor, pot să doarmă la prânz dacă se simt obosiți, și sunt liniștiți că sunt cu mine; nu mai dau din colț în colț când se simt rău pentru ca nu am cu cine să îi las.
Dacă fac un calcul simplu, acum rămân cu mai mulți bani decăt atunci când eram angajată. Înainte aveam un salariu bun, dar trebuia să plătesc bona/aferschool ca sa aibă grijă de cei 2 copii ai mei după școală, nu mai fac 3 plinuri de benzină pe lună ca să ajung la serviciu, mă îmbrac cu haine pe stilul meu, nu mai cheltui bani pe costume sau haine business, mănânc din ce gătesc acasă, nu mai cheltui bani pentru prânzul de la cantină pentru că nu am timp să gătesc.
Am libertate și flexibilitate, îmi pot face programul cum vreau eu, pot lucra de oriunde și pot alege când, cum și cu cine lucrez, ceea ce este o binecuvântare; pot merge cu copiii mei în vacanță la bunici sau în excursii și să continui să lucrez: pot lucra din parc cât ei se joacă sau se dau cu rolele, pot lucra din camera de hotel cât ei timp dorm la prânz, pot lucra din cort când mergem la munte, din hamac sau din șezlong din curte, pot lucra cât timp ei sunt la activități. Pot lucra de oriunde.
Am scăpat de sentimentul de frustrare și vinovăție față de copiii mei că nu petrec timp suficient cu ei, că nu le acord atenție, înțelegere, grijă, protecție, conținere, ajutor, ca nu sunt alături de ei când au nevoie de mine, lucru esențiale pentru suflețelele lor de copii.
Am scăpat de presiunea timpului, nu mai sunt mereu pe fugă, mereu cu ochii pe ceas, mereu contra timp, și nu mai pierd ore inutil în trafic, unde furia și neputința sunt la cote maxime și care îmi mâncau viața.
Am scăpat de povara gândului că trebuie să mergi la serviciu ca să îmi iau salariul, de a petrece 10 ore pe zi printre străini când gândul și dorința mea era să fiu acasă cu cei dragi.
De când am devenit antreprenor, pot să acomodez armonios viața profesională cu cea de femeie, mamă și soție. Nu spun ca este usor sau fără frustrări, mai ales în perioada de acomodare mai ales când schimbarea a fost bruscă, dar cu multă disciplină, comunicare și un program bine pus la punct, le pot face pe toate.
M-am eliberat de energia masculină care mă înconjura la job: KPIs, deadline-uri, întâlniri istovitoare care nu se mai terminau, ore peste program, tone de mailuri necitite, urgențe de tot felul, suportat frustrările sau nervii șefilor, și multe altele. Aceste lucruri au lăsat asupra mea răni adânci, eu fiind în sinea mea o persoana foarte sensibilă și emotivă. Dar pentru a reuși în această lume, a trebuit să mă dedublez de sufletul meu, și asta mi-a făcut foarte mult rău și mi-a adus multă suferință, pe care a trebuit sa o vindec prin terapie.
Renunțând la toate aceste lucruri, m-am apropiat de energia mea feminină, de blândețea și sufletul meu, lucru care a îmbunătățit relația cu soțul meu. O dată reglate energiile, s-a îmbunătățit comunicarea, am început să ne înțelegem mai bine, să petrecem mai mult timp împreună, să fim mai apropiați cu noi ca și cuplu, dar și ca părinți.
Toate acestea pentru că am decis să nu mai caut un loc de muncă și să mă angajez, ci să profit de această oportunitate și să îmi creez propia afacere din pasiunea mea pentru broderia manuală.
Pe curând!
Elena

Sunt curioasa cum poate broderia manuala sa genereze un venit decent suficient pentru traiul de zi cu zi.
Irina, multumesc pentru acest subiect! Este un subiect pe care il voi dezbate mai pe larg intr-un articol. Ce pot sa spun acum legat de acest lucru este ca e foarte important sa iti stabilesti prioritatile, si ca cat castigi atat cheltui.
Traiul decent arată diferit de la o persoană la alta. Eu câștig și 1000 euro din broderie manuală, iar pentru mine acești bani sunt suficienți, având în vedere că prioritatea mea este să am grijă de copiii mei!
Când eram angajată câștigam mai mult, însă aveam foarte multe cheltuieli legate de locul de muncă precum motorină, pachet, haine, etc,. În plus, eram nevoită să plătesc after school pentru copii, pentru că nu aveam cu cine să îi las cât eu lucram, și eram mereu departe de ei. Rămânând acasă, acești bani i-am economisit. Am făcut un calcul simplu și acum rămân cu mai mulți bani decât atunci când eram angajată.
Si te mai întreb ceva! Câte joburi din România asigură un venit de 1000 euro și cât trebuie să muncești sau să sacrifici ca să îi obții?